LA PRAG DE EDITURĂ

 

Leo%20BUTNARU%20PATRU%20LEOLOGISME.jpg

Spre deosebire de alți colegi ai săi, Leo Butnaru nu s-a arătat preocupat nici de edificarea unui statut civic, n-a cultivat scrisul mesianic, deși temperamentul și calitățile sale oratorice l-ar fi putut propulsa într-o poziție socială privilegiată, de tribun sau „patriot al neamului”. Om puternic și cu caracter, intransigent cu sine și cu alții, a ales să rămână fidel condiției de profesionist al scrisului zilnic, de intelectual care își nutrește talentul din cărți și biblioteci, fidel programului său de reformare a viziunii artistice, de impunere a unor tehnici literare avansate.

Leo Butnaru scrie cu o libertate uimitoare, cu o luciditate și un exhibiționism demne de un acrobat. De cele mai multe ori, textul conține o demonstrație filozofică, o idee existențialistă, un paradox; descrierea lor se desfășoară într-o succesiune concentrată, urmărindu-se încă de la început, cu o „acribie” calculată și vizionarism de păianjen, obținerea unor poante, a unor sensuri ascunse, nebănuite de ochiul comun. Imaginația autorului aleargă ca o suveică printre cărți, mituri, idei, întâmplări cotidiene, mecanismul asociativ-ludic funcționează neîntrerupt, într-un regim al intertextualității și al „diversiunilor” lingvistice.

Alchimist solitar, raționalist și ingenuu, cu o viziune filozofică asupra existenței, hrănindu-se cu „iluzia necesară” a scrisului, extrăgându-și arta din minereuri lingvistice topite în creuzete livrești, alternând cu aceeași potențare între poet, prozator și eseist, între publicist și traducător, Leo Butnaru este prin excelență un autor al texistenței, fascinat deopotrivă de spiritul bibliotecii și de realitatea „reală”, un remarcabil creator de valori artistice contemporane.

 

Arcadie SUCEVEANU



Sursa
2025-08-07 09:11:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

06:56:00DIN STRICTUL NECESAR —» Leo Butnaru
16:36:27Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
13:24:06Valuri de prostie —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
04:46:00DIN POEZIA FRANCEZĂ —» Leo Butnaru
19:20:08Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
15:52:48Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
07:12:00INTEROGAȚII... —» Leo Butnaru
02:06:34Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
14:26:10Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
06:47:00DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
00:11:37Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
19:33:59Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
17:01:48Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
12:14:58Mariana Golimaz și sărbătoarea poeziei la bibliotecă —» BPR Ungheni's Blog
07:55:00DIN STRICTUL NECESAR —» Leo Butnaru
23:08:06Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
19:17:31Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
15:56:30Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
09:05:59Nou: Castel Mimi Roșu de Bulboaca —» Fine Wine
23:04:07Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
18:48:35Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
15:57:01Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
07:41:43Cum să nu strălucești — și totuși să domini scena. —» Efrosnatalita’s Blog
21:38:18Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
17:14:51Fără Titlu —» Путепроводные Заметки