PAGINI DE JURNAL / 24.III.2003

Bineînțeles că (cacofonic vorbind) comuniștii n-au meritat foarte multele procente care le-au luat la alegeri. Însă, cu părere de rău, dreptacii au meritat chiar acel insignifiant procent de adeziune, pentru că mărunți sunt, neimportanți, de strânsură și peste samă de hrăpăreți, orgolioși, dar, în fond – ano-nimeni... electoratul n-a avut pentru ce pleda în locul mahalagiștilor Snegur, Mat. & Ko și, făcându-le în ciudă dreptacilor mândâcăniți, sau dus spre putregaiul comunist...

Așa-zisa presă de partid(e) chișinăuiană cade sub incidența asocierii ei proverbialei situație cu cățeaua olteanului, cea legată dinapoia căruței, uneori urmată și de țâncanii ei „din flori”, nu că naivi, ci de-a dreptul blegi. Această patrupedă și caraghioasele ei progenituri sunt purtate aiurea din urma căruței, prin coclauri, hățișuri, miriști, bețe de floarea soarelui recoltată, prin preajma stânelor, unde-și strâng coada între vine de frica dulăilor însărcinați cu paza turmelor... Pe scurt, umblă îndelung, în dorul lelei și nazul stăpânului, pe unde are acesta treabă, Din când în când, pentru a pune țâncanii la încercare, insul din căruță fluieră, asmuțându-i spre lupi imaginari, spre dihănii fioroase închipuite, și cățeaua latră – însă legată dinapoia ancestralului vehicul, țâncanii se reped care și încotro, să sfâșie, nu alta, periculoasa fiară spre care i-a asmuțat cel ce le aruncă bucata de pâine, foarte curând însă revenind lângă căldarea trăncănitoare legată de inima rusticului vehicul, mulțumiți de sine și crezând că și stăpânul e de asemenea nu că mulțumit, ci chiar mândru de isprava lor de țâncani aman cutezători și fideli cauzei comune etc. E drept că acești țăncani – cei din presa de partid – foarte curând devin transfugi, ajungând angajații vreunei alte fițuici imunde cu care, până acum o săptămână-două se aflau în rivalitate, polemizând cu „fiarele” din partidele rivale. Pentru că în această sporovăială politicastră de foarte mic calibru oportunismul e la el acasă, așa că deja nu mai e deloc surprinzător să-i vezi pe țâncanii care ca mai săptămâna trecută lătrau întru susținerea lui Lucinschi sau Snegur ca astăzi să se gudure în urma trăsurii lui Voronin. Exemple – berechet! Cu atât mai trist că între dreptacii democrației și liberalismului basarabean lipsesc cu desăvârșire personalitățile de mare format, mărunții șefuleți de partidulețe aliindu-se, pe un timp, în niște aziluri ale eșuaților, dacă nu chiar ale rataților, amestecându-și mai curând lipsa de principii, decât principiile, așteptând să se întâmple vreo minune care să-i scoată din anonimat și nemernicie, că poate-poate trec totuși fatalul prag electoral pentru a intra în parlament. Și toate aceste coțcării încearcă să le îndreptățească, lătrând, cățeaua legată dinapoia căruței și blegii ei țâncani care se cred dulăi sadea ai așa-zisei presă de partid(e).