5 DIN 11

În toate ale acestei existențe deloc simple, deloc confortabile, deloc... amicale, suportabile, să nu uiți de Nietzsche: „Voința nu poate acționa decât doar asupra voinței și nu asupra materiei”. Printre altele menționând că, totdeauna, și scrierea/ținerea unui Jurnal cât de cât ordonat a presupus, presupune obligatoriu voință, mobilizare de sine, auto-convingere că nu e chiar zădarnică această modestă și, până la un punct, anonimă strădanie. Mai ales în Basarabia, unde nici pe stânga, nici pe dreapta, nici în centrul eșichierului socio-cultural nu se află organe de presă care să-ți ofere cu adevărat libertatea de expresie, de opțiune, de stil, dacă vreți. Presa ar vrea doar să te folosească, fără a se  lăsa „folosită” de intelectul tău, de caracterul și temperamentul tău, de particularitățile tale umane, scriitoricești... Presa de pe aici e una tupilată, a orizontalității docile, de cap plecat în fața unor saci cu bani mai totdeauna murdari, manipulați de inși dubioși și nici pe departe bine școliți.

Jurnalul – și ca suport al memoriei de om, dar și de creator – poate veni în ajutorul literaturii tale de viitor. Cel puțin, în ce mă privește pe mine, cel care mai consider că scriitorul trebuie să utilizeze multe, foarte multe fișe. Unde mai pui că eseistul e ca și cum predestinat un... mozaicar al textului și fișele îi sunt de o acută necesitate, chiar dacă el, autorul, ar avea o memorie excepțională. Fișele dispersate, mai apoi orchestrate, regizate cu o severitate intelectuală pe potriva talentului și măiestriei literare pe care le posezi/care te posedă. (29.III.2003.)