„Acolo unde cântă racii” este cartea cu care am încheiat seria de lecturi de vară. O carte minunată, care spune povestea tulburătoare a unei fetițe. Când vine vorba de copii, eu sunt foarte sensibilă, mai ales dacă e ceva trist. Și cartea aceasta chiar e tristă la început, dar are genul acela de tristețe, care te face să vrei să citești mai departe și empatizezi cu eroina la fiecare paragraf. Am citit-o dintr-o răsuflare, chiar dacă e destul de voluminoasă, căci te ține în suspans și nu mai vrei s-o lași din mână. Mai cu seamă că pe parcursul lecturii descoperi atâtea lucruri uimitoare despre fiecare personaj, despre locurile în care își duc viața…
DIN BLOGURILE MOLDOVEI