Când am hotărât să ieşim cu orice preţ pentru că e duminică, mijlocul lui Martie şi e normal să stăm în natură, nu întinşi pe canapelele impregnate de prea multă iarnă şi distanţare socială, afară ploua uşor şi încă se mai simţea vântul turbat care ne-a ondulat toată noaptea, în acorduri horror de joagăr, jaluzelele metalice exterioare. În următoarele două ore de bănănăit pe străzile Bienne-ului intensitatea ploii avea să varieze între burniţă măruntă şi averse torenţiale, avea să se transforme într-o lapoviţă indecisă şi mai apoi în ninsoare de-a dreptul, doar pentru a se întoarce spre după-amiază la sentimente mai bune, la ploaia uşoară de la început. Când atmosfera a devenit mai transparentă am văzut cum creasta Jurei, deasupra oraşului, era complet albă, semn că sus a fost doar zăpadă tot timpul.