Cine sunt eu în spatele nemulțumirilor mele?

 Și mi-a venit să plâng... aproape din senin, asta dacă nu iau în considerare hainele împrăștiate peste tot și dezordinea. Mi-a venit să urlu ca o lupoaică flămândă, dar doar am trântit zgomotos într-un colț de cameră niște lucruri și am vorbit cu altă voce...am strigat cu alt glas. E vocea mea, dar încărcată de supărare, amară de la pelinul care s-a oprit între coastele mele și nu mă lasă să-mi răsuflu disperarea afară. Sunt eu. Peste tot. Rece și caldă. Moale ca iarba proaspătă și dură ca zidul din piatră. Departe și aproape. Aici și acolo. Afară... și mai puțin înăuntru...