Covidul meu a venit sâmbătă. Dimineața. A fost drăguț. Nu mi-a stricat săptămâna de lucru. Și-a anunțat vizita cu plumb topit în loc de ochi. Cu oasele umplute cu metal încins de la furnalele proletarilor din Galați din perioada lor de glorie. Cu mușchii mei prăjiți pe grătarele de la Sakâz. Acest organism, care doar nominal în acea sâmbătă era al meu, era lungit într-o mlaștină de sudoare.