Vulpea (O nuvelă despre Nicolae Ceaușescu și alte personaje), de Andrei Crăciun (Rotonda). Broșată, 72 pag. Preț: 29 RON/199 MDL

„Jurnalist de primă mână și povestitor remarcabil, Andrei Crăciun știe să transforme documentul istoric în literatură și să țină cititorul aproape de fiecare întorsătură a scrierilor sale. La fel face și în Vulpea, care nu e doar povestea concentrată și alertă a lui Nicolae Ceaușescu – din copilărie și după momentul execuției sale, în 25 decembrie 1989 (da, da, nea Nicu trăiește și după moarte, vampirul!) –, ci și încercarea de a înțelege oamenii de diferite condiții și mecanismele prin care își exercită puterea, fie ea cât de mică.” (Robert Șerban)

Istorie și istorici: 50 de ani de note de lectură, de Ștefan Lemny (Cartier popular). Broșată, 404 pag. Preț: 69 RON/299 MDL

„Ștefan Lemny (n.1952) ilustrează exemplar legătura istoriografică dintre România și Occident. Încă din anii 1980 s-a afirmat că una dintre stelele în ascensiune ale Institutului „A.D. Xenopol” din Iași, publicând studii importante de istoria ideilor și mentalităților, care au culminat cu volumul Sensibilitate și istorie în secolul XVIII românesc, probabil cea mai înnoitoare cercetare istorică originală publicată în România primului an de după 1989. S-a stabilit apoi în Franța, unde a fost unul dintre colaboratorii apropiați ai lui Emmanuel Le Roy Ladurie la Bibliothèque Nationale de France și a publicat studii și volume importante despre Cantemirești, despre Jean-Louis Carra și despre Emmanuel Le Roy Ladurie. A continuat să țeasă legăturile dintre istoriografia românească și cea mondială, iar în 10 septembrie 2026 a susținut o prelegere deosebit de apreciată în plenul ediției a V-a a Congresului Național al Istoricilor Români, reflectând despre Clio în era digitalizării: de la cutia cu fișe și calculator la world wide web, algoritmi și inteligența artificială.” (Bogdan Murgescu)

După cădere. De la sfârșitul istoriei lacriza democrației, sau Despre cum politicienii au distrus lumea în care trăim, de Ian Shapiro. Traducere din engleză de Emanuela Jalbă-Șoimaru. Legată, 328 pag. Preț: 69 RON/299 MDL


„O analiză convingătoare – profund provocatoare pentru atât de multe presupuneri occidentale – cu un amestec admirabil de realism, imaginație, critică necruțătoare și generozitate.” (Rory Stewart)


„În urmă cu douăzeci și cinci de ani, democrațiile liberale păreau să stăpânească viitorul, dar acum se luptă să supraviețuiască. Shapiro susține că această răsturnare șocantă de situație nu a fost inevitabilă. A existat o oportunitate pentru țările occidentale de a-și reforma sistemele și de a extinde beneficiile democrației și ale creșterii capitaliste către întreaga lume. Însă, așa cum consideră Shapiro, elitele occidentale au irosit această oportunitate istorică. (…) Criza financiară din 2008 a alimentat prăbușirea încrederii alegătorilor în partidele tradiționale, elite și instituții. Partidele de centru-stânga nu au reușit să ofere programe care să contracareze ascensiunea partidelor și mișcărilor de extremă dreaptă și populist-naționaliste.” (Foreign Affairs Magazine)

Cucerirea păcii. De la Iluminism la Uniunea Europeană, de Stella Ghervas. Traducere din engleză de Emanuela Jalbă-Șoimaru. Legată, 540 pag. Preț: 89 RON/399 MDL

„Un volum remarcabil… Scris cu multă pasiune și măiestrie… Această carte extraordinară și convingătoare nu poate fi trecută cu vederea de cel care doresc să înțeleagă eforturile unice ale Europei de a pune capăt războiului odată pentru totdeauna.” (Anthony Pagden, Literary Review)


„Cartea se concentrează asupra încercării succesive de a exorciza războiul în Europa începând cu secolul al XVIII-lea și până în prezent, temă pe care o dezvoltă cu grație, vervă și luciditate…. Pentru Ghervas, principiile echilibrului de putere și nevoile apărării militare își păstrează valabilitatea împotriva oricărui imperiu potențial.” (Perry Anderson, London Review of Books)


„O reinterpretare cu adevărat semnificativă a ultimelor trei secole din istoria Europei… Această istorie a păcii ar trebui să fie lectură obligatorie pentru oricine este preocupat de modul în care se va încheia îndelungatul război din Ucraina și de perspectivele asigurării unei păci durabile în Europa în perioada de după.” (Ronald W. Edsforth, Common Knowledge)

Cărțile Cartier sunt în toate librăriile bune din România și Republica Moldova. Pot fi comandate și online, pe cartier.md & cartier.ro