Cam pe la începutul lui August, într-o duminică toridă, am mers la plajă pe malul lacului Bienne. Apa – recişoară după gustul meu de dobrogean obişnuit, în mijlocul verii, cu de la 24 de grade în sus. Nisipul – puţintel, cam cât e şi la Mamaia dacă nu-l pui la socoteală pe-ăla de sub şezlonguri. Am stat un pic întins, am făcut o baie, m-am uscat, am citit, am mai făcut o baie, m-am uitat în jur – discret, cum se face – şi, până la urmă, a trebuit, inevitabil, să joc şi o partidă de volei. Nu contează că am jucat probabil de trei ori în ultimii cinşpe ani, corpul îşi aduce aminte repede. După câteva minute deja scoteam mingi grele până când, la un moment dat, am scos una de pe alee, dincolo de nisip. Şi cum toată lumea ştie că plonjonul pe asfalt nu face bine la piele, m-am aruncat spectaculos pe iarba de dincolo, executând o perfectă rostogolire peste cap.