La răspântia dintre trecut și prezent
Cândva am fost de plastilină. O fetiță scundă, slabă, cu pieptul încă plat în timp ce pieptul altor fete era atracția principală a băieților la orele de educație fizică, în timpul alergărilor. Niciodată nu ridicam spatele drept, îl lăsăm să cadă un pic între umeri, așa mi se părea că sunt mai puțin vizibilă. Nu-mi plăcea să fiu văzută. Odată veneam de la școală, eram încă la școala primară și la un moment dat a început să mă doară burta foarte tare. M-am băgat sub un burlan să-mi fac treburile. Un bunic m-a confundat cu nepoțica sa și a alergat să vadă ce face ea acolo. Doar că acolo eram eu și m-am speriat foarte tare. Cred că și de acolo un pic mi se trage dorința mea de a fi invizibilă.Sursa
2020-01-23 18:13:44