La una dintre lecțiile dedicate Japoniei, când discutam specificul mentalității locuitorilor ei, proful ne-a întrebat care a fost cauza restaurării Meiji. Asta când șogunatul medieval din Japonia a fost răsturnat și în 1867 imperatorul Meiji a fost proclamat, propriu-zis, imperator. Trecerea Japoniei de la un stat feudal la una dintre importantele puteri industriale a avut loc foarte repede și direcționat. Întrebarea profesorului era: ce forță i-a făcut pe ei să schimbe radical orânduirea, să răstoarne aceea ce se trăgea din secol în secol, și era așa de bine cimentat de obiceiurile rigide ale șogunatului?După o lungă discuție în torent, profesorul ne-a spus: Japonezii au inițiat restaurarea Meiji fiindcă au văzut vaporul. Ei s-au întâlnit cu o putere care îi depășea cu atâta, încât nici nu se putea discuta să i se opună. Normal că ei au dorit să egaleze puterea respectivă, unica soluție fiind să preia tehnologiile și tot ceea ce le condiționa, și anume relațiile economiei capitaliste.La moment am acceptat metafora cu „a vedea vaporul”, ea fiind destul de sugestivă. Pentru ca vre-o doi ani în urmă să aflu că metafora nu a fost chiar o metaforă.Deci, în secolul XIX Japonia era un stat mare care se opunea cu vehemență comerțului că străinii (cu excepția olandezilor, cu care aveau unele relații economice limitate). Marile puteri ale timpului, care promovau o politică imperialistă și colonială, nu puteau accepta să piardă așa o piață potențială. Ca urmare, în 1853 flota din patru nave de război a commodorului Perry a aruncat ancora în portul japonez Uraga. Commodorul a înaintat un ultimatum, în care cerea deschiderea comercială a Japoniei pentru SUA. În martie 1854, amenințați de un bombardament naval, japonezii au fost nevoiți să semneze convenția de la Kanagawa, care era un acord comercial ce defavoriza puternic Japonia. Ulterior au urmat demonstrații de putere și a altor state „civilizate” din aceeși perioadă, având ca urmare deschiderea Japoniei pentru comerțul internațional asimetric.Acest eveniment le-a creat un șoc uriaș japonezilor. Flota lui Perry, supranumită de ei „navele negre”, au rămas un arhetip pentru întreaga națiune, un simbol la superiorității tehnologice a civilizației occidentale. Și anume acest șoc a fost punctul de pornire a tuturor modificărilor ce au urmat.Iată vapoarele de care vorbea proful meu, văzute de ochii japonezilor (un desen din 1854):
