Concediu

Păi să începem cu începutul, dragii mei, nu? Foto 1: eu și Cris (rectae tipa de la RH, dacă vă place în franceză, sau de la HR, dacă preferați engleza). I-am dat fără sonor 🤣, ca să n-auziți cum îi spun de neamuri. Unde mai puneți că e și verișoară "bună" (app, văr "prost" cum e, că eu n-am decât deștepți 😉) cu Bițișor! Hai că știu ce-o să spuneți, dar nu s-a angajat pe pile, că pe vremea aia nu ne cunoșteam. 🤣 Bine că am clarificat și asta.
Cum vă spuneam, i-am urat de bine lui Fifi (tot tipa de la Resurse, că are dublă personalitate... sau eu am?... 🤔) și m-am pus pe semnat. Printre sudalme mi-am dat seama că și domnia mea pleacă pa în concediu. Am făcut un mic atac de panică, mi-am încleștat mâinile pe marginea biroului și am spus:
- Orice-ar fi, NU mă lăsa să mă ating de foi până nu mi se reglează respirația!!
După ce-am rememorat rapid câteva secvențe din filmul cu Jack Nicholson în rol de psihiatru m-am (aparent) calmat, am acceptat realitatea, mi-am băgat p... piciorul și am întins-o să-mi fac bagajele. Am spus "să-mi fac"? Pardon, să împachetez toata casa pentru tot neamul! Vecinii au fost fericiți că ne mutăm. "I'll be back", le-am șuierat peste umăr, în timp ce împingeam cu toate membrele la valize, sacoșe, perne, accesorii... în portbagajul care am realizat că e muuult prea neîncăpător.
- Biți!!! Măi Biți!!! Când ne întoarcem schimbăm mașina!! Tu chiar nu vezi că asta nu ne "coafează"?!?
Dragilor... ce să vă spun eu despre concediul cu doi copii mici, pe care i-am luat cu noi, și o gașcă de copii mari, pe care i-am lăsat acasă și care au suferit de singurătate?... Cele 10 ore până în Maramureș, prima destinație, au fost de vis. Plozii incitați au refuzat să doarmă... 😓 Asfaltul de pe rutele patriei este cum îl știți... Toate tirurile din univers ieșiseră la furat de lemne... Vremea era ca mine... 40 și insuportabilă... Dar am ajuns la destinație. Unde am fost întâmpinați cu o pălincă. Pe care am dat-o pe gât și ea mi-a dat peste picioare. 🤣 Cam atât cu amintirile din prima zi.
În zilele următoare mi-am testat rezistența și crescut imunitatea la apelativul "mami". Sau cel puțin am încercat, până când Tudor mi-a retezat-o scurt, când l-am rugat s-o caute pe soră-sa:
- Caut-o tu, că e copilul tău, nu al meu!
Joac-o p'asta! Restaurant!
- Mariaaaaaaa!!!!
- Da!
- Ești?
- Da!
Doamne-ajută...
Deci, prieteni, după cum vedeți... nimic notabil. 🤣 Doar vorbă lungă. 🤣
Aaa... ba da! Stați așa! Într-o zi am fost să vizităm "Memorialul Durerii" de la Sighet. Și cum căscam eu gura așa... pătrunsă... se repede o doamnă la mine:
- Eu pe tine te cunosc! mi-a spus pe un ton pe care l-am perceput amenințător.
"Ai să-mi bag pwla..." mi-am zis. "Asta mă tranșează acum, să fim în ton cu așezământul... Bițișooooor!!! Unde plm ești când am nevoie de tine să-ți arăți bărbăția?!?" Îmi făceau ochii-n cap ca bilele-n rulmenți, dar neamul meu... ia-l de unde nu-i!
- Ai postat pe FB că vii în Maramureș! Tu ești By me!
"Hai dă-mă-ncolo!... De p... prințesă ce mă aflu! Bițișoooor!!! Adu repede evantaiul să fac oleacă de vânt la aerele care m-au năpădit!!!"
- Da... eu sunt... am silabisit cu un zâmbet tâmp care-mi înconjura de vreo trei ori căpățâna.
- Ești tare! Te citesc în fiecare zi! Ești...
Nu știu cum am mai fost, că eram deja prea sus ca să mai aud ce-mi șoptesc muritorii de rând. Și de-acolo scrutam cu privirea să văd dacă Bițișor și copiii au luat notă de eveniment. Nu de altceva, dar să nu leșine vreunul de admirație și emoție. Că eu când nu sunt By me sunt o mamă și o soție devotată și trebuia să le acord primul ajutor.
Așadar, dragii mei, cred că întelegeti acum de unde-mi vin pornirile de vedetă. 🤣🤣🤣
Haide bine pa!