Neața, dragilor! Ieri n-am mai scris nimic, pentru că cineva mi-a spus că "avatarul" meu vă obosește neuronii cu gura lui mare. 😂 Yeah, right! De-aia nu mai pot eu! N-am scris fiindcă m-a footut o lene... toată ziua m-a ținut în moțul patului. Cui i-a obosit cerebelul, să se odihnească, zic... Așa fac și eu când îmi arată bătrânelul semne obscene. Îl las în pace, nu mă cert cu el, că poate fi chiar diabolic și să-mi facă rele... 😉
Mișto mesajul din poza asta. Mișto și poza. Cuvintele nu știu cui îi aparțin... Din păcate nu-s prietenă cu Jack (nu cu ăsta 😅). Însă mi le însușesc și eu. Asta înseamnă că plagiez?... 🤔 Sper că nu, că doar am zis că nu-mi aparțin. Și până la urmă, aceasta-i și ideea de la care am plecat: că mi se rupe! Și nu pentru c-aș vrea s-o fac pe-a dura... că nu sunt. Eu de fapt îs moale ca o bucată de plastilină lăsată la soare acum, la mijloc de iulie. 😉 Dar, pe alocuri auto-didactă fiind, m-am educat. Eu pe mine și cu mine. Pentru că mi-am petrecut o mare (prea mare) parte din viață dându-mă cu cracii-n sus de necaz și supărare când oamenii gândeau/spuneau de porc despre mine. Până când mi-a căzut și mie mărul în cap, și în urma șocului (că era din ăla mutant, tratat...) am strigat "Evrika!". Ce să-i faci?... Îmi pusese bunica o copaie cu apă în grădină, la umbră sub un copac, și am amestecat poveștile. 😉 Dar rezultatul a fost satisfăcător. Mi-am dat seama că nu-mi pasă. Pentru că nu merită, pentru că n-am de ce, pentru că timpul trece și măcar să treacă după placul meu, atât cât ține de mine. Așa că noi două ne-am dat mâna, am făcut pace și am hotărât că prea suntem simpatice ca să mai avem nevoie de vreo validare. Cum am citit pe undeva (nu-mi amintesc unde, că aș fi menționat și autorul, ca o fată corectă ce sunt), "eu m-am născut să fac figuri, nu să le suport pe-ale altora"! 😂
Haide bine pa!