Me again

Neața, dragilor! N-aveam de gând să fac postarea aceasta astăzi, parcă prea m-am făcut serioasă. 🤣 Dar s-au brodit treburile și s-au aliniat planetele în așa fel încât eu să nu mă pot abține, că abstinența nu face bine. Știu, o să-mi spuneți că suntem în post, însă eu nu prea le am cu astea... sunt o păcătoasă pe alocuri (multe) obscenă, care se va perpeli la foc mic într-un ceaun mare. Dar sper că mai e până atunci, așa că hai să ne vedem de prezent. Pare-se că trăim cu el momentan. 😉
Ieri mă întreba Heidi, prietena mea de care ați tot auzit, cum de nu mă amărăsc cei care sar la gâtul meu citindu-mă pe diagonală, și înțelegând fix nimic. Dar grăbindu-se să arunce cu pietre în mine și să îmi explice cât sunt de defectă, plictisitoare și cu tendințe auto-distructive. Păi... e simplu: NU MĂ INTERESEAZĂ. Știu că par arogantă  dar tot nu mă interesează. 😃 Că nu trăiește nimeni cu mine, nu-i nimeni luat cu japca pe aici, și ei pot număra pe un deget persoanele pe care le-am rugat vreodată să rămână în lumea mea.
Prieteni, totul în viață e o chestiune de alegere. Așa cred eu. 😉 Deci dacă aleg să continui, iar, cu o confesiune mică, nu e ca să mă lamentez sau ca să-mi plângă careva de milă. Parol! E DOAR ca să înțeleagă, cei care vor și pot, și care mă urmăresc și când nu sunt amuzantă și ghidușă sau profundă precum Seneca (,) că uneori sunt sarcastică, alteori (auto)ironică și întotdeauna realistă. Și că marile adevăruri se spun în glumă, și că prin viață nu poți trece fără un dram de nebunie.
La postarea de ieri mi s-a spus, printre altele, să pun p... mâna să procreez. Rezolvat. De două ori. Altceva?  😤
Și dacă am adus vorba despre anumite dificultăți pe care le-am întâmpinat, nu am făcut-o fabulând, ca să-mi crească audiența!! Nu, stimați critici care mă acuzați că judec fără a ști ce înseamnă greutățile existenței! Am o vagă idee și eu... Și n-aș putea, ce să vezi, să proiectez asupra copilului meu PROPRIU spectrul unor afecțiuni doar ca să par interesantă și să "ne râdem"! Cu tata (care m-a învățat să fac haz de necaz și să belesc ochii la partea plină a palatului, ca să nu clachez, uneori) plecat nu demult... cu mama pe patul de moarte și un copil suspectat de autism, în timp ce celălalt mă ruga "Mami, nu mai plânge!", am avut și eu  ca orice om, momentele mele dure, de disperare, de revoltă! Doar că am ales să le tratez așa cum știu și cum mi-e mai ușor. Am ales să iau, atât cât pot, viața la mișto! Pentru unii e greu înspre imposibil de înțeles. Și o să mă opresc aici, nu înainte să mai spun doar că n-am pretenția să fiu vreun guru al FB-ului, nu emit judecăți ci îmi exprim doar păreri și împărtășesc experiențe. Mie mi se pare simplu. 😉
Haidi vă pup și vă promit că o să rămân la fel de enervantă până la final. 😉