Recunosc, am așteptări mari de la orice film lansat de Lars von Trier. La fel am așteptat și „The House That Jack Built”, o peliculă care scandalizase vreo sută de spectatori la Cannes și care (tradițional) s-a ales cu niște cronici aiurite și denigratoare la adresa maestrului. Să vezi că… filmul e prea misogin, prea violent, prea sărit de pe fix, indecent, plin de atrocități, amoral etc. Ok, boss, ai văzut tu vreun film ordinar regizat de Lars? Ce bocești acolo-n basma de parcă ai venit să vezi un blockbuster cu Vin Diesel și te-ai trezit cu 3 ore de omoruri (în film li se spune suav – incidente) de tot felul, regizate cu o dragoste maniacală și închegate într-un ritm vizual sacadat care ba te înfioară, ba te plictisește, ba te face să râzi în hohote. „Un film bun e ca o pietricică în papuc”, spunea cândva domnul Trier, și ultimul său opus ne dovedește încă odată acest lucru. Apropo, Lars se supără când producțiile sale sunt apreciate și lăudate, și primește nespus de bucuros toate criticile și calomniile lansate în adresa sa. Așa este el, mai mizantrop din fire. Cu cât veți urla mai tare cu spume la gură, cu atât Lars va fi mai fericit.