Cândva la examen la sociologie profa mă întrebase, ce operă literară o consider reprezentativă pentru neamul nostru. După o lungă discuție, am întrebat-o același lucru, și ea mi-a spus că ea consideră reprezentativă pentru noi „Miorița”. Pe urmă taică-meo mi-a explicat de ce: vor cel ungurean și cu cel vrâncean să-l ucidă, și moldoveanul își ia fluierul și se duce sub copac să-și cânte de jale cât i-a mai rămas. Când trebuia să pună în funcțiune colliderul pentru prima oară, am văzut chiar mulți oameni care umblau panicați - o să pornească colliderul, și va fi sfârșitul lumii. Și nu era ceva prefăcut, ci o îngrijorare reală. Făcând abstracție de detaliile tehnice, care nu sunt cunoscute mai de nimeni, lumea știa că „acolo” o să pornească ceva și poate să fie un big-ba-da-bum (de unde-i asta?).
Ce m-a mirat cel mai mult în situația asta a fost că toți erau absolut resemnați cu aceea ce urma să se petreacă. Până la urmă, acesta nu este asteriodul care pur și simplu cade și nu este Dumnezeu care a considerat că gata, a venit timpul pentru sfârșitul lumii. Sunt niște oameni care vor să facă ceva. Dacă te deranjează, spune-o. Mi-ar fi părut normal ca acei care cu adevărat credeau că se va întâmpla ceva rău, să întreprindă ceva, să iasă în stradă, să se ducă în piață sau în fața ministerului de externe și să ceară ca conducerea țării să întreprindă ceva (să dea o notă diplomatică sau să declare, de exemplu, război Elveției). Dar nimeni nu a făcut chiar nimic. Umblau toți și se căinau că uite, ce suntem noi de buni da ei vor să pornească colliderul... Din păcate, puțini mai pot azi doini, că am fi auzit zilele celea multe melodii frumoase...
Această docilitate a noastră chiar mă înfioară. Oameni buni, vin alegerile, ce, și acolo vom merge ca o turmă behăitoare??? De unde în noi atâta conformism și cap-plecare? Suntem oameni, avem minte, și fiecare poate să schimbe ceva. Puțin, dar poate!