...

Mă doare atât de tare încât simt că mă sufoc!!! Sentimentul de disperare, de nesiguranță, de singurătate...mă gâtuie. Oricât am încercat, oricât am vrut, NU POT. Nu pot trăi cu frica asta idioată, cu dorul ăsta sfîșietor, cu nevoia de a strânge în brațe doar pe cei care nu vor putea fi niciodată lângă mine.
Sunt doar eu cu mine, atât!!! Trebuie să învăț să trăiesc cu asta. Da, nimeni nu-i veșnic, nimeni nu stă pentru totdeauna. NIMENI! NICIODATĂ!!!
Nu mai știu dacă am învățat ceva. În afară de lecția durerii care doboară. Nu știu cum o să mă ridic, știu doar c-o s-o fac. Fără încă o bucată din mine, dar o s-o fac...