Era o zi ploioasă de martie și eu aveam puțin peste douăzeci de ani. Bucureștiul de la începutul anilor ’90 era un oraș care abia de reușea să se dezmorțească după lunga iarnă comunistă. Primăvara se lăsa anunțată prin tarabele pline cu cărți și casete piratate. Favoritele mele erau cele de la ECM. John McLaughlin, Egberto Gismonti și, bineînțeles, Garbarek. Mi-ar fi plăcut să inventez o schemă prin care să le pot împrumuta fără să le plătesc, dar vânzătorii ambulanți nu erau nici ei fraieri. L-am descoperit pe un autor care se numea Petru Popescu și care era un fel de Castaneda al românilor, căci călătorise pe Amazon și a trăit o vreme cu indienii din junglă. Între timp, un amic de-al meu (Dumnezeu să-l ierte căci acum câțiva ani a fost victima unui accident de mașină) a descoperit un chioșc în Drumul Taberei unde puteai cumpăra vin ieftin care îmbăta foarte tare.