Nu se mai mișcase din loc de vreo doi ani, de la ultima încercare ratată de a-i reporni motorul. Anvelopele de pe partea dreaptă erau complet dezumflate și la roata din față se vedea deja cum marginea de metal a jantei intrase adânc în masa de cauciuc. În mod ciudat, nu se vedeau mari urme de rugină dar vopseaua, probabil la origine roșie, era acum de un cărămiziu murdar, complet scorojită în zonele unde soarele bătuse fără milă ani de zile. Lacul de deasupra se desprinsese și capota din față părea acoperită de mici solzi translucizi și neregulați. Doar cele două dungi negre care porneau de pe botul mașinii și se prelungeau deasupra, pe capotă și pe spoilerul din spate, erau curate, deși negrul nu mai era chiar negru. Acolo soarele își terminase de mult lucrarea. Prin geamurile murdare puteai vedea diverse piese din motor și articulațiile sistemului de tracțiune integrală zăcând pe bancheta plină de pete de ulei, alături de cutii de plastic cu diverse fluide vâscoase.