28055773_899771446848931_8230962367499829436_nLa finalul întâlnirii cu scriitorii  Iulian Filip, Aurelian Silvestru, Vasile  Romanciuc și Ianoș Turcanu, organizată de Biblioteca Publica Raională Drochia la 21 februarie, profesoara Marina Lefter a rostit cuvintele magice pe care ar vrea să le audă orice bibliotecar, învățător, autor, părinte, etc “ Ați câștigat cititori!“. Frumos mesaj de final! Acesta este rostul întâlnirilor  autorilor cu cititorii – apropierea de carte și lectură. Studiile demonstrează că nimic nu dezvoltă creierul așa cum poate s-o facă lectura textelor extinse sau învățarea poeziilor pe de rost. Întâlnirea de la Drochia a fost una interactivă în care s-au produs copii, adulți, învățători, părinți, profesioniști de pe tot spectrul domeniului cultural. Un motiv excelent de apropiere între generații, între oameni de diferite profesii și cu diferite competențe și abilități. Cele peste trei ore cât a durat întâlnirea (foarte mult!) au zburat pe neobservate. Greu de spus cine a dat și cine a primit mai mult. Impactul nu poate fi măsurat imediat. Este unul de durată. O activitate biblioteconomică aproape perfectă și un foarte bun model. Felicitări tuturor!