Uitându-mă pe geam la vremea de-afară mi-am adus aminte de celebra maximă meteorologică a fostului președinte Băsescu. “Iarna nu-i ca vara” ar fi putut trece drept o constatare filozofică și o dovadă de înțelepciune dacă n-ar fi venit de fiecare dată ca o resemnată justificare în urma dezastrului și o neputincioasă ridicare din umeri în fața iernii, nevoii de autostrăzi, a crizei, a corupției generalizate a camarilei, a abuzurilor administrației proprii, a manipulării postacilor și ziariștilor din grădina proprie sau mai știu eu a ce dracu a mai reușit să-l surprindă de-a lungul timpului pe Băsescu, altfel un mare om politic român (confom propriilor estimări). Privită restrospectiv seamănă mai degrabă cu fatalismul drobului de sare din “Prostia omenească” a lui Creangă. Nu că i s-ar fi întâmplat doar lui Băsescu. Singurul moment al iernii care-i prinde pe primarii noștri pregătiți este Crăciunul cu milioanele lui de beculețe, sindrofii și pomeni populare plătite din bugetul public.
DIN BLOGURILE MOLDOVEI