Acum și mai când? Proiectul nostru e pe sfârșite și aceasta e ultima misiune. Colegilor nu le vine să creadă. „Chiar n-o să mai veniți?” se întreabă Shanjida și tot ea răspunde: „Nu, nu e posibil să nu mai veniți niciodată. În curând sau peste vreo zece ani”. Pământul e rotund. Nici noi nu avem senzația că ar fi pentru ultima oară. Nu că ar fi ditamai regretul. Dar o să-l simțim cu siguranță. Să se șteargă tot. Sau, mă rog, multe. Dihania din adâncuri, complicațiile, vacarmul, etc. Să rămână verdele. Să rămână mirosul de iasomie. Sau mirosul de curry. Să rămână amintirea pescărușilor albaștri din parcul Gulshan-Banani. Toate astea peste jumătate de an cel puțin. Atunci să ne întrebați. Dacă ne e dor.