V-am zis săptămâna trecură că mă mobilizez să fac sport serios? De luni? Ei bine, am făcut-o. Merge. Am căutat în sertarul pe unde era aruncat fitbit-ul ăla de-mi numără pașii. Cu el la încheietura mâinii ți-e mai ușor, te motivează un pic și stă cu bunghiul pe tine tot timpul. Probabil că “a sta cu bunghiul pe tine” nu e denumirea științifică a procesului dar nu mi-a venit altfel, important e că funcționează și te face să te simți cu musca pe căciulă (altă expresie consacrată în psihologia sportivă) de fiecare dată când stai cu fundul pe scaun. Cumperi device-ul (de obicei faci greșeala să-l iei pe cel mai scump, deși o să te uiți doar la numărul de pași), îl ții la mână câteva zile și te prinzi repede că o zi în care doar mergi la birou, stai pe scaun, conduci înapoi acasă și-ți petreci seara pe canapea înseamnă doar vreo 3000 de pași. Ai zice că sunt puțini, dar, călăuziți des pe cărarea spre frigider, vei constata că poți ajunge departe…