Emmanuel Macron, noul Preşedinte francez, se pare că vrea să facă din ţara sa noul motor al Uniunii Europene sau, cel puţin, cel de-al doilea motor al UE. În timp ce pesimismul a pus stăpânire pe unele ţări din UE, mai ales după Brexit, noul Preşedinte francez a venit cu iniţiativa reformării Uniunii, idee care s-ar putea dovedi salvatoare pentru marea familie europeană.
DIN BLOGURILE MOLDOVEI