De la balconașul nostru din cartierul Banani, așteptam călătoria în India cu frică și entuziasm. În plan peisagistic, Bangladeshul nostru era un reper temeinic: aceiași speță de oameni, același vacarm, același haos organizat. Dar ce comori! Comorile Indiei, cele râvnite, cele dosite, cele risipite pe izlaz – acestea erau obiectivul nostru de bază. Am planificat cu minuțiozitate traseul. Despre așa-zișii suflori, altfel spus, bișnițari sau pur și simplu escroci de scară mică, ne-am documentat suficient înainte de călătorie. Încă puțin și-i vom cunoaște pe primii din ei.