Caz tipic: ajungem acasă buimaci după zborul din Istanbul în Dhaka. Nu-i clar unde s-a pierdut noaptea. Imediat după asfințit au și-au făcut apariția zorii de zi, am văzut trei filme și nici un vis. La aterizare eram pe cale să ațipesc, dar – vigilență maximă la intrare în țară – am fost nevoiți să ne mobilizăm care și cum poate. Nici măcar n-am înțeles dacă Hamid e realmente Hamid. Ne vom lămuri după un pui de somn.