Sfântul Apostol Andrei s-a născut în Betsaida Galileii de pe malul Mării Tiberiadei. A fost fiul lui Iona şi frate al lui Simon Petru, ocupându-se cu pescuitul împreună cu aceştia, cu Iacov şi cu Ioan. Căutând cele duhovniceşti, a urmat o viaţă feciorească, ajungând ucenic al Sfântului Ioan Înaintemergătorul, de la care a primit mărturie despre Iisus, că Acesta este Mielul lui Dumnezeu. Andrei a fost cel dintâi care a primit chemarea lui Hristos, luându-l împreună cu el pe fratele său, Petru. După tăierea capului Înaintemergătorului, s-au întors la cele ale pescuitului, de la care i-a chemat Hristos pentru a deveni ucenicii Lui, iar ei L-au urmat, lăsând deoparte rubedenii şi treburi.
DIN BLOGURILE MOLDOVEI