Începând cu ziua de luni, creștinii ortodocși din Republica Moldova au intrat în perioada postului Nașterii Domnului. Acest post durează 40 de zile, timp în care creștinii se pregătesc de marea sărbătoare a întrupării Mântuitorului Iisus Hristos pe care o sărbătorim la data de 7 ianuarie. Postul Crăciunului, cum mai este numit în popor, este și un post al bucuriei pentru că el ne vestește sărbătoarea întrupării lui Dumnezeu, astfel dăruindu-ne tuturor speranța mântuirii. Urmând pilda patriarhilor din Vechiul Testament, care așteptau venirea lui Mesia, astfel și creștinii se cuvine să-l întâmpine pe Mântuitorul Hristos cu post și rugăciune. Omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și trebuie să devină templu în care să locuiască Duhul Sfânt.