Voi când ultima dată ați pășit prin Găgăuzia? Cam puține ocazii ne aduc în sudul Moldovei, nu-i așa? Poate odată cu dezvoltarea vinăriei Kara Gani, vom avea un motiv convingător să mergem până la Vulcănești ca să gustăm din ospitalitatea găgăuzilor și mai ales din vinurile lor? Numele vinăriei „Kara Gani” înseamnă în limba găgăuză „neamul Gani” –  din care se trage familia lui Gheorghe Cerven. În cinstea strămoșilor, în gospodărie la „Kara Gani” este amenajat un mic muzeu, unde sunt adunate lucruri cu valoare istorică și sentimentală, care au aparținut membrilor familiei. Pasiunea lui Gheorghe pentru producerea vinului a fost moștenită de la bunici, treptat devenind o afacere de familie. În prezent „Kara Gani” este înregistrată în Registrul Vitivinicol și este membru activ al Asociației Micilor Producători de Vin din Moldova, fiind dotată cu echipament modern german – linie de prelucrare a strugurilor „Scharfenberger”, unitate de refrigerare, recipiente din oțel inoxidabil – strictul necesar pentru a produce în fiecare sezon până la 30 de tone de vin de calitate. Pe cele circa 10 hectare de podgorii proprii familia cultiva soiuri tehnice europene precum  Chardonnay, Sauvignon, Aligote, Muscat, Cabernet și Merlot, iar recent s-a plantat si 1,5 ha de viță de vie […]