Nu știu dacă există printre voi cineva care nu s-ar interesa de rădăcinile sale. Numai că acest interes variază între a mai sta de vorbă seara cu părinții despre bunei și străbunei, la un pahar de vin scos de tata din beci, sau a merge mai departe, a scotoci prin arhive, a căuta fotografii vechi la neamuri. Prima mea experiență cu arborele genealogic a fost la școală, în clasele primare, când am primit ca și temă de acasă să ne facem arborele familiei. Țin minte și acum, că amintirile părinților se epuizase la un moment dat și am oprit pomul fără să știu încotro să-l fac să crească. Nici nu știu de când, poate din momentul când am înțeles că nu-mi voi revedea niciodată în această viață buneii, am simțit nevoia să aflu mai multe despre neamul din care mă trag. Bunelul meu Ion, de pe linia mamei,  tare i-a mai urât pe români, pentru felul în care s-au purtat cu moldovenii, pedepsindu-i umilitor, cu genunchii în fasole. Maică-mea înțelege și vorbește ucraineana, fiind de la nordul Moldovei, iar bunica mea de pe linia lui tăică-meu, toată viața ei a fost o pro-româncă înflăcărată, țesând covoare, îngânând melodii românești patriotice […]