Scaunul

Scaunul a fost găsit în apartamentul la care s-a mutat actualul stâpân, în chirie, acum patru ani. Era unicul scaun cu spetează din casă. Este un scaun simplu, obișnuit, din lemn, dintre acelea care se făceau în URSS pentru uz comun.
Vopseaua maro de pe muchiile traversei superioare a spătaurului s-a șters demult, în acele locuri iese în evidență culoarea lemnului, mai puternic la spate, mai slab în față. În față, de la muchia superioară spre cea de jos, stă imprimată o pată de vopsea albastră, semn evident că pe acest scaun anume eu am ajuns să stau doar dintr-o simplă întâmplare, iar scaunul acesta, de fapt, a fost demult sortit pierzaniei, prin antrenarea lui într-un proces de reparație a apartamentului. Faptul că în apartament nu există nici o zugrăveală de culoarea albastră, vorbește despre accea că acest scaun a căpătat pata la o reparație ce a avut loc într-un alt loc. Este ușor de presupus că a participat nu doar la o singură reparație. Interesant cum, totuși, a ajuns el aici, și cine știe, care este adevărata lui istorie.
Picioarele din spate sunt puțin îndoite în urmă, la fel ca și cele trei tije ale spătarului. Pe unul din ele, cam pe la mijloc, s-a prelins în jos o picătură groasă de vopsea argintie. Așa și s-a uscat.
Pe partea superioară a legăturilor inferioare, stă și acum un strat fin de praf, semn că actualul stăpân nu prea are grijă să-l șteargă. Pe legătura din spate stă o pată groasă de smoală, acoperită și ea cu praf. La o privire mai atentă a barelor, unde și unde, se mai găsește câte un punct negru.
Pe placa de șezut se conturează vizibil zeci de fisuri paralele, negre și gri, care au spart demult vopseaua aproape pe toată suprafața, și ca prin minune iezită să apară acolo unde sunt imprimate cateva pete de clei alb, probabil pentru tapete. Aprente digitale de aceeași culoare se găsesc în mai multe locuri ale spetezei.
Traversa inferioară din față este roasă într-un loc până la lemn, semn după care se poate intui că fost ros cândva de un perete. Un pic mai la stânga, un strat subțire de lemn este în general decojit, cineva cândva, probabil, a încercat să deschidă capacul unei sticle de bere – metodă foarte populară pe timpuri, când nu era de găsit un tirbușon. Să-i fi reușit, oare? Este foarte probabil că cel de a cutezat s-o facă, a găsit până la urmă altă muchie, dintr-un material mai rezistent. Placa de șezut, cu muchiile ovale, fără colțuri, mai convexă la spate și mai dreaptă în față, este bine prinsă cu clei de cadru, formând o piesă integră, îmbinată rigid. Rigiditatea, însă nu este caracteristica forte a întregului scaun. Colțare acesta n-a avut, iar șezătoarea este prinsă de picioare cu nituri filetate, înșurubate în piulițele ce se asund pe la colțuri, sub lonjeronul de cadru. Piulițele trebuie sucite în permanență, ca rezultat întreaga piesă obține o stabilitate mai bună, dar deloc perfectă. Șuruburi la fel de uzate prind și barele spătarului de cadru, acestea deja nu mai pot fi drese: metalul a mâncat lemnul ireversibil. Scaunul niciodată nu va mai fi la fel de rigid ca atunci când a ieșit din fabrică, la o atingere mai precisă cu degetul începe să se clatine, dându-și de gol șubrezeala, chiar daca a fost fixat recent.
Cea mai fascinantă parte a scaunului se descoperă atunci când stăpânul face ordine ăn casă, când îl apucă de spătar cu mâna dreaptă și-l mută în mâna stângă cu care-l prinde de cadru, după care îl culcă pe pat. Partea de vitrină dispare și apare partea posterioară a placajului, povestind despre originea acestui scaun. Dungile neuniforme de vopsea maro se termină pe muchia cadrului descoperind cioturile lemnului, petele de apă și vopsea, șpanul între muchii scos de cari din tunelurile minuscule pe care le-au săpat, petele de lac, piulițele ruginite, o ștampilă violetă cu textul ЦЕНА 8-89 într-un dreptunghi de aceeași culoare, și în centrul plăcii – un petec de hârtie îngălbenit de timp ce a fost cândva etichetă, fără colțuri, care se mai ține și astăzi datorită cleiului de tâmplărie, calitativ, de altfel, aplicat într-un singur loc, pe o porțiune mult mai mică decât ecticheta. Pe insula aceasta de hărtie se deslușesc limpede căteva fragmente e text: СТУЛ индекс Ж 614 68… артикул…тоафкомбинат, 3…
Deși a trecut prin multe, scaunul continuă să servească actualul stăpân cu fidelitate. Pe el a stat toți stăpânii de până acum, și cel de acum până nu și-a cumpărat un fotoliu, nou, de birou. Pe scaun stă, la bucătărie, al cincilea oaspete care pășește pragul casei, uneori al șaselea. Pe el urcă stăpânul când întinde rufe la balcon, pe el stau agățate hainele de casă ziua, pe care le mai acoperă cuvertura de pat, noaptea. Pe el uneori mai ia cina stăpânul, atunci când îi vine să mănânce în fața calculatorului, stând pe pat (un obicei deprins încă în anii studenției), pentru că actualul stăpân este foarte zgârcit la timp, iar luarea mesei în paralel cu alte activități reprezintă o economie bună al prețiosului timp.
Totuși, de când a apărut fotoliul de birou în casă, scaunul maro nu mai are acea folosință ca altă dată. El va continua să îndeplinească sarcini mărunte, așteptând răbdător în colțul camerei, pănă nu se va strica și nu va fi aruncat. S-ar putea însă, să mai serveasca foarte bine pe altcineva, la o nouă reparație, sau la chestii casnice mai curate. Cine știe…