Peste 50 de copii din satul Calfa, Anenii Noi, au mers de la 1 septembrie într-o nouă grădiniţă. Astfel, copiii din sat vor avea, pentru prima dată în istoria localităţii, o nouă grădiniţă. Noua instituţie de învăţământ a început să funcţioneze de ieri, 1 septembrie, şi este dotată cu mobilier, instalaţii sanitare moderne şi poate concura, în acest sens, cu orice altă grădiniţă din Europa.
Deşi inaugurarea acesteia era preconizată cu jumătate de an în urmă, deschiderea oficială a fost posibilă abia acum. „Cu ajutorul finanţatorilor străini, dar şi al localnicilor am reuşit să ducem la bun sfârşit construcţia edificiului. Suntem foarte bucuroşi că micuţii din sat vor putea obţine o educaţie bună şi se vor putea dezvolta normal. Grădiniţa este dotată, aranjată şi este gata, din toate punctele de vedere, să întâmpine copiii”, a declarat primarul satului Calfa, Ludmila Ceaglic.
Grădiniţa va funcţiona, deocamdată, cu trei grupe de copii, a câte 50 de copii fiecare. De asemenea, taxa lunară va constitui între 100-200 lei, iar copiii vor beneficia, zilnic, de trei mese.
Potrivit directorului grădiniţei, Natalia Grigoraş, satul nu a avut niciodată o grădiniţă, iar din această cauză au avut de suferit copiii şi părinţii. „Copiii rămâneau mai mult singuri acasă, or, acest lucru nu este normal, deoarece copilul are nevoie de educaţie”, a declarat Natalia Grigoraş.
Deşi părinţii copiilor sunt mulţumiţi de noua grădiniţă, aceştia susţin că problemele vor începe a apărea abia acum. „E foarte greu să întreţii un copil în ziua de azi. Pentru construcţia grădiniţei fiecare părinte a trebuit să achite o taxă de o mie de lei, iar pe lângă asta vom trebui să achităm şi o taxă lunară. Oricum, suntem mulţumiţi că toţi copii din sat vor avea posibilitatea să meargă la grădiniţă”, a spus părintele a doi copii, Olesea Ceban.
La rândul său, bunica unui copil din localitate, Svetlana Matei, susţine că este foarte bucuroasă că picii nu vor mai trebui să stea acasă. „Noi, în loc să mergem la lucru, eram nevoiţi să stăm cu copiii acasă, însă acum lucrurile se vor schimba şi de aceea suntem foarte mulţumiţi”, a declarat Svetlana Matei.
Proiectul construcţiei noii grădiniţe a fost iniţiat cu trei ani în urmă, în cadrul căruia fiind antrenate mai multe instituţii de stat, printre care Consiliul raional, primăria, precum şi mai multe organizaţii neguvernamentale şi părinţi.
