EXCLUSIV! Armageddonul şi PeaceTheBallul. ADEVĂRUL despre cele 1,5 milioane

Usatii_Sturza_2_1Ieri a fost o Zi Mare la Chişinău. Zi care a venit cu spargerea stereotipurilor şi cu o nouă valenţă a vorbei americanilor, Never say Never! Ziua în care s-au scărpinat la ceafă şi cei mai mari sceptici. Ziua în care s-a terminat povestea „invincibilului geniu negru al băncilor Slava Platon”, „Raiderul nr.1 al CSI”, care s-a dovedit a fi nu chiar atât de intangibil şi invincibil, fiind pus sub învinuire pentru atac la Banca de Economii şi anunţat în căutare de procuratura anticorupţie de la Chişinău, după care capturat de SBU şi procuratura de la Kiev. Fireşte, un asemenea eveniment nu se putea lăsa şi fără efecte adverse. În mod firesc, au sărit că arşi cei care au ciugulit din palma raiderului, foşti parteneri de treburi raidereşti, dar şi simpli admiratori ai geniului copilului-minune al FSB-ului. Oracolul facebookului moldovenesc John Scatman Vanga Sturza a anunţat într-o postare că după pălmuirea Diavolului Platon a fost trezită „mafia financiară mondială”, cu „potenţe uriaşe” (cea mai frumoasă caracterizare de care au avut parte vreodată câţiva generali FSB şi bandiţi de la Moscova) şi în Moldova vine Armageddonul! Aoleu!


Sursa
2016-07-26 06:50:29



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

15:33:45Cine a trăit aici înainte de daci? Ce dezvăluie ADN-ul —» Curaj.TV | Media alternativă
12:39:32Mă simt un mesager al culturii moldovenești… —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
09:16:54Federația Moldovenească de Fotbal a creat Fondul destinat susținerii Centrelor de Pregătire a Copiilor și Juniorilor din Republica Moldova 💲 —» Sandu GRECU
08:33:35Patru stiluri, o confirmare: Radacini ia aur la Mondial de Bruxelles —» Fine Wine
05:50:28DESCHIS MIRĂRII —» Leo Butnaru
16:32:18„O afacere europeană înseamnă să fii mereu alături de oameni, prin fapte reale” – Cristina Aramă, Manager Afaceri Corporative, Kaufland Moldova 💫 —» Sandu GRECU
08:52:29Agenția de Investiții lansează un nou apel pentru ediția 2026-2027 a Programului BRIDGE Export: Granturi pentru consolidarea prezenței produselor moldovenești pe piețele externe 🌉 —» Sandu GRECU
08:43:26Republica Moldova lansează platforma oficială www.moldova.md, un nou instrument de prezentare a țării 💫 —» Sandu GRECU
18:24:00Nicolae Usatîi: Mi s-a propus să-l kidănesc pe tata. Secretul Petrocub. Schemele din fotbal 💥💥💥 —» Sandu GRECU
11:33:39Achiziții noi, 2026 —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
07:13:13DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
14:49:09Proiect inedit în vinuri: Calendar —» Fine Wine
19:51:38Datele a 50.000 de cetățeni ai Republicii Moldova pe Dark Web —» Curaj.TV | Media alternativă
19:51:38Datele a 50.000 de cetățeni ai Republicii Moldova pe Dark Web —» Curaj.TV | Media alternativă
04:24:49patriarchy and capitalism —» turn up the silence
06:21:22Luna mai a adus mai multe solicitări pentru bibliotecare —» BPR Ungheni's Blog
21:35:18Aceeași scenă, alt unghi —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
05:31:28JURNALUL LUI ORFEU —» Leo Butnaru
17:07:46De la Polul Nord la Polul Sud: o aventură de 73.000 de kilometri, transpusă într-o carte lansată la Ploiești —» Curaj.TV | Media alternativă
17:07:46De la Polul Nord la Polul Sud: o aventură de 73.000 de kilometri, transpusă într-o carte lansată la Ploiești —» Curaj.TV | Media alternativă
12:50:40🌞 Ce urmează după aderarea la UE? Asociația „Smart City” lansează o campanie națională bazată pe experiența de succes a României —» Sandu GRECU
12:37:37TEMELE DE BAZĂ —» Leo Butnaru
11:05:05Benzi desenate —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
06:59:17🏆 Școala Sportivă „Dumitru Atanasov” Sîngerei organizează prima ediție a Turneului Internațional de Handbal „Memorialul Simion Prașcă” —» Sandu GRECU
06:39:44Alluria Wine — bijuteria enoturistică a Armeniei —» Fine Wine