DIN BLOGURILE MOLDOVEI
Legea Atracției - frizerul
Nu știu ce mi se întâmplă, însă de la o vreme mi se cam face rușine să ies din casă. Nici prin fața oglinzii nu prea am curaj să trec… Am stat mult și m-am gândit care o fi originea rușinii mele și abia într-un târziu mi-am dat seama că vina o sta poate în faptul că de trei luni nu am mai trecut pragul unei frizerii. Cel puțin, ideea asta mi-a venit într-o seară, pe la aprinsul lumânărilor, când am îndrăznit să ies în stradă fără să pun ceva pe cap. Reacția trecătorilor a fost una pe măsură. Se uitau la coama mea de parcă aș fi fost leul Alex din Madagascar. Alții în genere, se uitau la mine ca la un bivol scăpat din țarcuri sau din prerii ce-și poartă copitele nestingherit prin urbe.