Noi, creştinii, credem într-un Dumnezeu personal şi viu, şi nu în vreun Dumnezeu egocentric şi îndepărtat, cufundat în contemplarea iubirii de sine şi incapabil de a veni în contact cu fiinţele create. Pentru noi, dovada existenţei lui Dumnezeu sunt energiile Sale, harul Său, prin care participăm şi noi la viaţa Sa, viaţa Dumnezeirii. Chiar şi atunci când omul este încercat de îndoieli, pătrunderea harului dumnezeiesc în inima sa împrăştie norii îndoielilor, activând înlăuntrul său viaţa dumnezeiască. Această viaţă nu este din lumea aceasta, şi nici un raţionament uman nu poate să i se opună. Prima credinţă a omului reorientează întreaga sa existenţă către Dumnezeu, picurând în sufletul său frica de Dumnezeu, cucerindu-i, astfel, inima.