Mie personal îmi place foarte mult să recitesc cărțile bune. Mai demult, îmi părea că e ceva normal, însă am aflat că majoritatea prietenilor și cunoscuților nu împărtășesc această predilecție a mea.
Principalul argument pe care l-am auzit a fost „pentru ce să mai citești o dată dacă știi cu ce se va termina?” Sigur că nu recitesc pentru a mai vedea o dată subiectul cărții. Pur și simplu o carte bună înseamnă nu numai un subiect interesant. Mai mult ca atât, o carte genială nici pe departe nu înseamnă numai subiect. De exemplu:Un idiot se întoarce acasă de peste hotare, unde a fost la tratament, cu excepţia idiotismului, e un tip foarte cumsecade, de el se îndrăgostesc o fată dintr-o familie bună şi o stricată, el e ba cu una dintre ele, ba cu alta, nici de cum nu poate lua o decizie, până la urmă logodnicul fetei stricate o ucide (pe fată) şi idiotul iarăşi revine la starea de idiotism. Acesta este subiectul unui dintre cele mai bune romane a literaturii mondiale. Cred că e clar ce am vrut să spun. O carte bună mai înseamnă și atmosferă, și limbaj, și personaje, și o mulțime de detali mici, care deși nu sunt cruciale pentru subiect, înflorează cartea și-i dau profunzime.
Mai mult decât atât, în cenaclurile din care am făcut parte asta era marea problemă: scriitorii și amatorii de SF de regulă sunt axați pe subiect, și nu atât pe subiect, cât pe idee, iar restul pentru majoritatea dintre ei nu contează. Dacă romanul are o idee bună (idee fantastică, desigur, asta de genul eroul principal inventează o chestie care permite să pamparezi intertemporal, și cu ajutorul ei pamparează quasihidraulic în trecut) ;) majoritatea cititorilor de SF îl vor înghiți... Așa cărți desigur că nu pot fi recitite - nimic altceva decât ideea fantastică ele nu au. La fel și majoritatea romanelor detective - nu are sens că recitești o carte, poata căreia constă în aceea, că să nu-ți dai seama până la urmă că doctorul a ascuns cuțitul. Regula este valabilă și pentru filmele de acțiune - dacă în ele nu e nimic în afară de acțiune, nu ai ce vedea a doua oară.Dar sigur, o carte bună poate fi și merită a fi recitită. Și calitatea unei cărți rezidă anume în numărul de recitiri pe care le poate „suporta” și în numărul de interpretări pe care le poate genera. Și chiar consider că în topul „recitirilor” mele sunt chiar cărți excepționale... Pe care le voi mai citi cu plăcere nu o singură dată...