După cum Domnul Se întristează când vede primejduită mântuirea sufletelor noastre, tot aşa ucigătorul de oameni diavol se mâhneşte când vede pe om venindu-şi întru sine şi întorcându-se de la păcat. De aceea, multă sârguinţă pune el să ducă pe păcătos la deznădejde. Iuda, vânzătorul, a fost laş şi neîncercat în luptă şi de aceea vrăjmaşul văzându-i descurajarea, s-a năpustit asupra lui şi l-a silit să se spânzure. Dar Petru – piatra cea tare – când a căzut în păcatul cel înfricoşat (al lepădării de Domnul), ca unul ce era încercat în lupte, nu s-a descurajat şi nu şi-a pierdut cumpătul, ci a vărsat lacrimi amare din inimă zdrobită şi vrăjmaşul, văzând lacrimile lui, şi-a simţit privirea arsă ca de foc şi a fugit departe de el, gemând de durere.