Există oameni care-și pun pe față o mască de gheață ca să camufleze torentul de emoții prăpăstioase care îi subjugă. Se tem că dacă scot dopul, aceste emoții o să țâșnească ca o șampanie dulce-acrișoară în dimineața de după revelion. Nefiind, să zicem așa, de trebuință nimănui. Sau, bunăoară, există oameni care se poartă ca niște măscărici. Trăncănesc într-una. Fiecare minut servește ca umplutură pentru ceva. Ce s-a întâmplat în tramvai. Cum a fost uitat orezul la magazin. Cât de tare a durut un dinte. Iar pe dinăuntru – goi-goluți. Le este teamă să rămână singuri, fiindcă în singurătatea lor nu există nimic, nici măcar ei înseși.