DIN BLOGURILE MOLDOVEI
AM GĂTIT CA PENTRU O NUNTĂ SAU CUM SĂ ADUNI 100 DE MII PENTRU BINEFACERE
M-a sunat într-o bună zi Doamna Ala Beleavschi, Ambasadoare a Moldovei la Ottawa . Mi-a zis că au în capitala Canadei un concurs culinar al bucătarilor de ambasade și că ar fi bine și noi să prezentăm Moldova în acest an. M-a înrebat dacă vreau să particip. Eu la auzul cuvântului concurs nu mă incit, pentru că nu am căștigat nici un concurs în viața mea și nu-mi fac iluzii. Mie nu-mi merge să câștig concursuri.Dar, auzind că putem prezenta Moldova la un eveniment culinar cu reputație, mi s-au aprins ochii și bineînțeles că am spus DA! Asta înainte ca să aflu care sunt condițiile. Am primit condițiile peste ceva timp, după ce ne-am înregistrat la competiție. În mesaj scria asa: să fie neapărat proteine în rețetă, adică să nu lipsească carnea și să fie pregătite…300 de porții. Aici m-a speriat puțin. Dar puțin de tot și am zis fix ca și Scarlett O’Hara din „Gone with the wind”: eu la asta mă voi gândi mâine… E vorba de Embassy Chefs Challenge – un eveniment de binefacere anual, în cadrul căruia bucătarii de ambasade prezintă o rețetă tradițională a țării lor într-o cantitate suficientă cât să hrănească vreo 300 de […]