Tristeţea nu este un lucru bun. Dar, în spatele tristeţii, în spatele durerii, în spatele mâhnirii, în spatele încercării se ascunde binecuvântarea lui Dumnezeu, renaşterea noastră spirituală, plămădirea din nou a omului, a familiei. Cred că fiecare dintre noi îşi datorează întoarcerea către Dumnezeu unei încercări. Credem că toate merg ca pe roate? Dumnezeu ne ia un copil. Plângem, ne tânguim mult. Dar Dumnezeu îşi trimite mai apoi harul său iar oamenii se liniştesc. Se liniştesc şi se apropie de Biserică, de spovedanie, de împărtăşanie, de preotul duhovnic. Datorită pierderii copilului încep oamenii să meargă la biserică. Durerea îi face să caute, să se roage pentru odihna sufletului copilului şi să facă pomenirile rânduite de Biserică.