Valeriu CecanNu doar directorul de la Vamă este implicat în campania electorală. Dacă Bandiţchi candidează cu nr. 2 pe listele PLDM la Orhei, în imaginile de mai sus, cu materiale de agitaţie electorală îl vedeţi pe Valeriu Cecan, inspector de frontieră al Biroului vamal Briceni, fost şef al Secţiei Antifraudă a fostului Birou vamal Ocniţa. Acesta este unul din cei mai longevivi inspectori vamali de la Nord, care a rezistat tuturor reorganizărilor şi atestărilor, atât în anii tulburi ’90, apoi pe vremea guvernării comuniste, cât şi după 2009, sub PLDM. Acum acesta candidează pentru funcţia de primar în Dângeni, Ocniţa din partea (ATENŢIE!) Blocului Iurie Leancă.