Afaceriştii nu au ce căuta în politică! Deprinşi să trăiască pentru a face bani, monetizând tot ce văd în jurul lor, aceştia procedează la fel atunci când vin, pe faţă sau ascuns, în politică. Ne-am convins de asta de nenumărate ori după 1991, dar mai ales după 7 aprilie 2009. Ei au furat protestul nostru sincer de la 7 aprilie împotriva regimului Voronin şi după ce l-au folosit pragmatic pentru a-i înlătura pe comunişti de la guvernare, au convertit timp de 6 ani protestul nostru în miliarde de euro. Au făcut-o cinic, cu sânge rece, ne-au vândut ca la bursă, la ratele zilei. La fel se întâmplă şi acum, când ei vor să ne fure şi ultimul lucru pe care-l mai avem, ca şi la 7 aprilie, protestul. Ei au pus ochii şi pe acest ultim bun pe care-l mai avem şi vor să-l folosească în lupta dintre ei, pentru sfere de influenţă şi alte miliarde, care se vor a fi furate de acum încolo la Chişinău.
DIN BLOGURILE MOLDOVEI