Scriitorul rus Aleksandr Soljeniţîn, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în vârstă de 89 de ani, o figură importantă a disidenţei în URSS şi autor a numeroase romane monumentale despre lagărele sovietice, cum ar fi „Arhipelagul Gulagului“, a decedat, în noaptea de duminică spre luni, la domiciliul său din Moscova. A stat 20 de ani în exil, revenind în ţara natală în momentul destrămării URSS. L-a apreciat şi susţinut pe Vladimir Putin, ministru şi mai apoi preşedinte, acesta din urmă conferindu-i, în 2007, Premiul de Stat, celui care şi-a „dedicat viaţa patriei“. Printre cei care l-au omagiat pe scriitorul rus se numără foştii preşedinţi ruşi Mihail Gorbaciov şi Vladimir Putin, precum şi şeful statului francez, Nicolas Sarkozy. Scriitorul va fi înmormântat mâine la locul de veci ales încă din timpul vieţii, în cimitirul Donskoi din Moscova.
(more…)
DIN BLOGURILE MOLDOVEI