Aș fi putut să zic simplu: Tel-Aviv, dar uite că nu o fac. Zic: „mierea l-a mâncat pe urs” ceea ce-i o expresie culeasă dintr-o povestire de Amos Oz. Ba o înțeleg, ba n-o înțeleg deloc. Eu înțeleg evreul așa: ochelarist, cu burtică, muzicolog sau om de știință. Deștept. Zeflemitor. Cinic. Cu inima cât un fluture, dar care bate din aripi doar în ebraică. Ca să nu înțeleagă goimii despre ce e vorba. Mi-l aduc aminte pe Boris Isakievici, cu ochelarii și burtica lui muncitoare, izul de usturoi și formulele chimice. Valențe și covalențe. Era profesorul meu de chimie cu care făceam meditații în fiecare săptămână, duminica. Nu sâmbăta, că-i șabat. Duminica mă încărcam cu o sută de probleme pe care urma să le fac acasă și pe care le rezolvam la lumina lămpii, cu o tânjeală fără seamăn, creionând cu zor schițe pe marginea caietului. Luam note bune și nu-mi păsa de legătura ionică nici cât e negru sub unghie. Boris Isakievici nu tânjea niciodată. Mierea. Ursul. Mi se pare un titlu potrivit.