Ziua Națională a Olandei –  stabilită în funcție de ziua de naștere a monarhului Regatului Țărilor de Jos. De 2 ani  este  pe 27 aprilie și se numește King’s Day. Până atunci era pe 30 aprilie, de Ziua Reginei, care a abdicat în favoarea fiului sau, Willem Allexander. Este unica  țară de pe glob și singura sărbătoare cărora le voi rămâne fidelă pentru mulți, mulți ani. Și asta datorită unor detalii mărunte, care pentru mine ca și turist contează: atitudine,  frumusețe, bun gust, explozie  de design, pentru culoarea oranj, pentru maniera de a sărbători și bucuria pe care o trăiesc  de fiecare dată când revin aici cu această ocazie. De data asta însă am văzut cum o sărbătoresc olandezii mai departe de aglomerația turistică a Amsterdamului. E diferit, mai calm, mai domol, mai aerisit, dar există câteva elemente care se regăsesc oriunde în Olanda de Ziua Națională. În primul rând, culoarea oranj, care se vinde cu tonele. Toată lumea  încalță oranj, se îmbracă în oranj, ba chiar mănâncă oranj. Singura diferență e că la Maastricht  populația băștinașă cumva mai neutru susține prezența culorii oranj în cadru sărbătorii. Aici am înțeles că, de fapt, Amsterdam arată atât de oranj datorită turiștilor, care năvălesc […]