Filat_Ghimpu_LeancaMiza votului de joi din Parlament este una cu mult mai mare decât PRO sau CONTRA Guvernului Leancă 2. Nu trebuie să fim naivi să credem într-o minune legată de un salt calitativ al luptei împotriva corupţiei în Moldova dacă Guvernul Leancă 2 va fi investit. Dar nu trebuie nici să uităm că premierul (încă) în exerciţiu Leancă s-a implicat activ, încă în toamnă, în soluţionarea problemei BEM, fiind cel care a solicitat asistenţă de la europeni în investigarea celui mai mare furt din istoria Republicii Moldova. Implicarea l-a costat scump pe Leancă, în primul rând pe segmentul relaţiilor cu şeful său de partid. Investigarea cazului pare a fi cu adevărat una foarte periculoasă pentru Filat şi apropiaţii săi, dar şi foarte importantă pentru întreaga societate, cel puţin pentru elucidarea autorilor jafului de la Banca de Economii. Asta dacă recuperarea banilor furaţi de la stat va fi foarte grea, dacă nu aproape imposibilă. Astfel, pe lângă multe alte aspecte, negative sau pozitive, investirea lui Iurie Leancă în funcţia de premier va însemna inclusiv, sau poate în primul rând, promovarea dosarului BEM!