Glasul Monahilor (revista Mănăstirii Petru-Vodă): Părinte Savatie, azi se vorbeşte mult despre “alinierea” Bisericii la mersul lumii, la cerinţele societăţii moderne. Aceasta include, pe lângă altele, mai întâi de toate recunoştinţa autenticităţii tuturor credinţelor şi chiar intrarea în comuniune de rugăciune cu reprezentaţii acestora. În acest sens, s-au făcut mişcări considerabile din partea anumitor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, ceea ce sfidează prevederile canonice şi dogmatice lăsate de Sfinţii Părinţi. În aceste condiţii, mulţi credincioşi se smintesc, îşi pierd orice încredere în ierarhi şi ajung chiar să-i nesocotească. Cum credeţi, ce atitudine trebuie să avem faţă de ierarhii Bisericii noastre?
(more…)
DIN BLOGURILE MOLDOVEI