Luni, 10 noiembrie, cu începere de la ora 10:00 în incinta Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova , Sala de arte din sediul Alexie Mateevici (blocul nr 2) va avea loc Seminarulul naţional al cercetătorilor din sistemul naţional de biblioteci cu genericul „Cercetarea şi dezvoltarea în câmpul biblioteconomiei – baza integrării şi cooperării naţionale şi internaţionale”.
Printre multiplele probleme dezbătute în cadrul seminarului un loc aparte va reveni cadrului formativ. În acest context semnalăm faptul că:
Începând cu 05.11.2014, Ministerul Culturii a iniţiat consultarea publică a proiectului hotărârii de Guvern „Cu privire la Instituția publică Centrul de Cercetare și Formare în domeniul Culturii” http://mc.gov.md/ro/content/consultare-publica-proiectului-hotararii-de-guvern-cu-privire-la-institutia-publica-centrul.
Crearea Centrului este prevăzută în Strategia de Dezvoltare a Culturii „Cultura 2020”, aprobată prin HG nr. 271 din 09.04.2014 18.04.2014 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr. 92-98, art. 298).
Proiectul a fost elaborat în vederea susținerii dezvoltării competențelor și potențialului oamenilor de cultură prin intermediul procesului de formare continuă profesională și prin dezvoltarea sectorului de cercetare și proiecte. Beneficiarii proiectului de decizie sunt: toate segmentele domeniului cultură / structurile / instituţiile / ONG-urile din domeniu şi societatea civilă.
Printre sarcinile de bază ale Centrului este menționată și “consolidarea sectorului cercetare în domeniul culturii prin atragerea de programe și proiecte”, iar rezultatele scontate prevăd și “dezvoltarea sectorului Cultură prin realizarea de studii și gestionarea, implementarea de proiecte”.
Viitorul centru este o oportunitate reală și pentru bibliotecari. Posibilități sunt mai multe, cum vom reuși să le punem să lucreze în slujba profesiei depnde de noi. Cert este un singur lucru, că fără a pune la punct cadrul formativ, formarea unor specialiști competitivi pe segmental cercetare în câmpul biblioteconomic nu are nici o șansă.
DIN BLOGURILE MOLDOVEI