Totuși, în condițiile în care țara nu este dezvoltată, nu înregistrează o evoluție a populației și nu are rezultate economice destul de importante, ponderea mare a veniturilor bugetare din TVA nu este tocmai un indiciu bun. În condițiile în care consumul este un pilon de bază al economiei, o scădere a acestuia are multiple efecte negative.
O contractare a consumului are ca efect scăderea încasărilor de venituri din TVA și respectiv a veniturilor bugetare totale. Astfel, se reduc posibilitățile statului de a face investiții productive și de a susține dezvoltarea unui nou model de creștere economică, bazat pe investiții și producție și nu pe consum. În atare condiții, statul trebuie să învețe cum să-și eficientizeze cheltuielile, să restructureze administrația publică și întreprinderile de stat, dar și să promoveze politici menite să crească populația, productivitatea muncii și absorbția de fonduri de la partenerii de dezvoltare externi.
CONTINUE READING — AGORA
Tagged: buget, consum, preț, tva, venituri bugetare