O forma aparte de creştere profesională o reprezintă mentorii. Mentorul http://dexonline.ro/definitie/mentor este persoana care supraveghează cariera şi evoluţia profesională a cuiva. Termenul de mentor este utilizat pentru a desemna o persoană cu o vastă experienţă profesională care acordă ajutor semnificativ unei alte persoane – ca regulă cu mai puţină experienţă în domeniu – pentru ca aceasta să-şi poată realiza obiectivele profesionale majore. În ultimii ani a crescut mult interesul faţă de acest fenomen care se explică prin legătura evidentă între reuşita profesională şi ajutorul unui mentor. Necesitatea de a avea un mentor variază în funcţie de momentele precise ale carierei unei persoane, la fel cum ceea ce face un mentor pentru discipolul sau variază în funcţie de aceste momente. Mentorul trebuie să fie capabil să iniţieze noii membri ai personalului în probleme legate de activitatea lor.
O experienţă deosebită în ceea ce priveşte folosirea mentorilor în instruirea bibliotecarilor începători a acumulat Biblioteca Congresului care a iniţiat şi susţine pe parcursul mai multor ani Programul Mentori. Acest program are scopul de a forma salariaţilor, în special celor începători, diverse deprinderi personale şi profesionale, precum şi de a-i ajuta să-şi facă o carieră. Mentorii îşi propun să transmită cunoştinţele acumulate pe parcursul anilor angajaţilor noi şi să menţină la nivel efectiv instruirea acestora. Fiecare mentor are responsabilitatea de a se întâlni cu discipolul său minimum patru ore pe lună, să elaboreze un program de acţiuni, să participe activ la toate activităţile de instruire. Parteneriatul durează, ca regulă, un an pe parcursul căruia, mentorul serveşte drept învăţător, consultant, oponent şi ghid. Activitatea începe cu o instruire unde mentorii şi discipolii lor sunt iniţiaţi în problemă. La sfârşitul programului este efectuată evaluarea rezultatelor care este folosită în vederea perfecţionării programului.
Pe lângă instruirea din cadrul bibliotecii, salariaţilor trebuie să li se dea posibilitatea de a participa la cursuri şi conferinţe relevante pentru dezvoltarea profesională, organizate în afara bibliotecii. Participarea la conferinţe, seminare, workshopuri locale, naţionale, internaţionale le oferă posibilitatea de a-şi îmbunătăţi cunoştinţele şi nivelul de pregătire. Bibliotecarii trebuie încurajaţi în a fi membri activi ai asociaţiilor de profil, deoarece acestea stabilesc legături cu alte biblioteci, asociaţii, organizaţii adiacente şi oferă posibilităţi pentru schimb de idei şi experienţe. De asemenea, de mare importanta este schimbul de experienţă cu alte biblioteci, atât din aceeaşi ţară, cât şi din alte ţari.